duminică, 11 decembrie 2016

Matematica iubirii

Când Hannah Fry a fost sunată şi rugată să scrie cartea ,,Matematica iubirii“ se afla, dintre toate locurile în care ar fi putut fi – în luna de miere. 

Fry a ţinut în 2012 un discurs la TEDxLondra pe tema ,,Este viaţa noastră chiar aşa complexă ?”. 

Când, un an mai târziu, în New York se căutau speakeri pentru acelaşi tip de eveniment, echipa organizatoare a dorit-o pe Fry. 

Aceasta a acceptat oferta şi i s-a dat dreptul de a-şi alege subiectul. 
A dorit să vorbească despre investigarea unei relaţii prin mijloace matematice. 
A vrut să dovedească că matematica poate oferi o perspectivă importantă asupra oricărui subiect. 

Când discursul ei a fost postat pe You Tube o săptămână mai târziu, editorul cărţilor TED, Michelle Quint, a decis că discursul ei ar fi bun sub formă de carte. 

Hannah a fost încântată de propunere şi a scris cartea sub forma unei poveşti astfel încât aceasta este accesibilă pentru toată lumea. Se descrie viaţa unei persoane atât singură, cât şi într-o relaţie, căsătorită şi încercând să întreţină un mariaj, scopul fiind ca toată lumea să se regăsească în cel puţin un capitol al cărţii. 

Ceea ce este deosebit la această carte este că cititorii sunt purtaţi prin formule, ecuaţii sau algoritmi ce ne fac să înţelegem iubirea într-un mod diferit. 
Astfel, relaţiile de orice tip sunt descrise prin intermediul, evident, al matematicii. 
În final, cartea ei are ca scop convingerea cititorului că dacă te uiţi la lucruri dintr-o perspectivă nouă, de fapt, nicio formulă nu trebuie aplicată. 
Iubirea trebuie trăită mai mult decât trebuie analizată.


Autor: Miruna Tudor